Descriere
DESCRIERE PROIECT
S.C. HIDROSIB S.A isi propune prin realizarea proiectului realizarea unui model inovativ reprezentativ de agregat de constructie speciala (ca materiale si arhitectura), destinate abatajelor mecanizate care functioneaza in subteranul minelor de carbuni cu regim grizutos, care sa stea la baza proiectarii, executiei, testarii si vanzarii de unei game complete de astfel de agregate. Proiectul se materializeaza intr-un proiect tehnic in urma caruia se executa un prototip de agregat hidraulic de
inalta presiune AHPX (de 100 l/min si 320 bar, la 2x55 kW).
Alegerea acestei categorii de echipamente s-a facut prin evidentierea punctelor tari si slabe ale acestora fata de agregatele clasice miniere (ALP-sub 160 bar) si celor de presiuni inalte existente (AHP-peste 300 bar) Echipamentele ce se propun a se realiza pe baza acestui proiect, sunt destinate – in principal dotarii statiilor de pompare a abatajelor mecanizate care functioneaza in subteranul minelor de carbuni cu regim grizutos, dar pot fi utilizate cu aceleasi succes in orice domeniu in care exista conditii antiex de functionare.
Sunt echipamente ce reclama presiuni inalte (cu varfuri pana la 340bar) pentru fluidul de lucru, acesta nefiind uleiul hidraulic traditional, ci un amestec special de apa-ulei (emulsie). Agregatele ce functioneaza in mina se deosebesc de agregatele obisnuite prin functionarea lor in conditii deosebite (exces de praf si emisii explozive de metan clasa A si Bnumite grizu), specifice minelor de subteran, ele trebuind sa respecte cerintele de functionare si securitate impuse de Directiva UE 94/9/EC (conditii ATEX).
Aceste echipamente nu se produc actualmente in Romania, iar producerea, repararea si intretinerea lor reclama competente si autorizari speciale, pe care S.C. HIDROSIB S.A le are.
Proiectul isi propune sa elaboreze toata documentatia de executie, sa cerceteze, execute, experimenteze si certifice ATEX pana la nivel de prototip inclusiv modelul reprezentativ, urmand ca dupa finalizarea proiectului, sa se extrapoleze rezultatele pentru intreaga familie de agregate hidraulice (cu puteri cuprinse intre 2x55 kW pana la 2x90 kW).
Noile agregate destinate minelor se deosebesc fata de cele existente actualmente pe piata, prin dotarea lor cu un modul inovativsistemul de control proces cu eficientizare energetica, prin intermediul caruia se doreste ca energia consumata de agregat/ unitatea de material extras sa se diminueze, avand in vedere caracterul energofag pe care il au aceste agregate hidraulice din dotarea statiilor centralizate.
VALOARE PROIECT:
- Valoare Totala: 2.103.000 lei
- Valoare Nerambursabila: 689.700 lei
DURATA PROIECTULUI:
Proiectul se va desfasura pe o perioada de 6 ani (2013 - 2018)
Finantat de catre UEFISCDI - Program Inovare - Subprogram Dezvoltare Produse-Sisteme-Tehnologii